„Rodica, prietena mea, a venit la mine la serviciu și mi-a spus că e amanta soțului meu

— Bine, cum zici tu, numai că nu ai ales cea mai bună cale pentru Mara… îi dai bani de câte ori îți cere!

Într-adevăr, așa făceam. Dacă nu aveam, mă împrumutam. și asta doar de teamă ca Mara să nu intre în vreo încurcătură sau să aibă probleme cu Poliția. Eram distrusă, dar nu știam cum să opresc acest joc.

Într-o zi însă, am spus „STOP”! Mara a venit acasă și mi-a spus că este însărcinată și că vrea să păstreze copilul. Se droga, iar ea voia un copil… Atunci, am sunat-o disperată pe Silvia, ea a venit la mine, am luat-o pe sus pe Mara și am dus-o la o clinică particulară, unde a făcut avort. Apoi, am internat-o iar într-un centru de dezintoxicare. De data asta, nu a mai reușit să fugă, a rămas acolo până la sfârșit. Curând după aceea, când mă mai liniștisem puțin, a venit o nouă lovitură pentru mine, din altă direcție.

Apoi, într-o zi, pe când eram la serviciu, secretara m-a anunțat că mă caută cineva. Era Rodica, o altă prietenă, care mă cam evita în ultima vreme și care voia să-mi spună ceva important. Mi-a fost imposibil să nu remarc din prima clipă în care ne-am văzut inelul care dispăruse din caseta de-acasă… 0 învinuisem degeaba pe Mara, Călin fusese hoțul! în plus, era însărcinată, se vedea destul de bine… Nu am apucat să o întreb nimic, căci ea mi-a zis:

— Am o relație cu Călin. El n-a vrut să-ți spună nimic, dar eu profit acum că e plecat și te anunț că vrea să divorțeze și să ne căsătorim. Evident, divorțez și eu. Nu a fost nimic… plănuit, pur și simplu s-a întâmplat. Eu sunt însărcinată. Am aflat imediat după ce a plecat. De fapt, cred că mai mult din cauza asta am vrut să-ți spun. Am aflat că ai probleme cu Mara, iar Călin…

— Călin știe de Mara și nu mi-a zis nimic la telefon?

— Crede că ești vinovată, a spus că ai răsfățat-o prea mult și nu are nicio pretenție, ți-o lasă ție în grijă. Vrea să ne creștem copilul în liniște și cu totul altfel decât ați crescut-o sau, mai exact, ai crescut-o tu pe Mara.

— Ieși afară! și să nu te mai văd în viața mea! El oricum nu m-a ajutat nicio-dată, așa că de-aia nici nu i-am zis nimic. Poate că tu o să ai mai mult noroc cu el. îți doresc mult succes!

În ziua aceea, m-am dus s-o văd pe Mara, aveam în sfârșit voie s-o vizitez. Redevenise fata pe care o știam; m-a strâns în brațe și m-a rugat să o iert, să o ajut și să fiu alături de ea. Eram fericită când am plecat de acolo și, cum era ziua de leafă, m-am dus și mi-am scos de la amanet lănțișorul.

— Și verigheta, nu? m-a întrebat domnul Mateescu, vecinul meu.

— Puteți s-o păstrați dumneavoastră, nu mai am nevoie de ea. Soțul meu nu mă mai iubește și va divorța.

— Îmi pare rău…

— Mie, nu! Nu e un soț bun, nu e un tată bun. în plus, de zgârcit ce este, i-a făcut cadou amantei sale chiar inelul pe care mi-l dăruise mie când am împlinit zece ani de căsnicie…

— Îmi pare rău… V-am spus că nu e semn bun să vă scoateți verigheta de pe deget. Mi-a fost gura spurcată.

— Așa a fost să fie…

Brusc, mi-am amintit de prietena mea Elena și superstițiile ei. Poate că avea dreptate, poate că era ceva cu ele…

Am divorțat o lună mai târziu, când Călin a venit în țară și cărțile au fost date pe față. S-a însurat cu Rodica, care divorțase și ea între timp. Curând, li s-a născut fiul, Eugen. Nu știu care a fost viața lor, dar când băiețelul a împlinit patru ani, Rodica a aflat că are cancer… și atunci, m-a rugat, prin Călin, să merg s-o văd.

— Știu că sunt ultima ființă din lume care ar avea dreptul să-ți ceară ceva, dar vreau să te rog ca, după ce nu voi mai fi, să-l ajuți pe Călin să-l crească pe Eugen. știu că ți-am spus că tu ai stricat-o pe Mara, dar a fost o răutate… Ai avut dreptate și în privința lui Călin. Te rog, promite-mi că o să ai grijă de Eugen!

N-am putut s-o refuz. Acum, Eugen are șapte ani, e în clasa I și se înțelege bine cu Mara. Ea se ocupă mult de el și-l ajută la lecții. Călin nu locuiește cu noi, are o iubită cu mult mai tânără decât el și a renunțat destul de ușor la fiul lui pentru a-și recăpăta libertatea la care, se pare, ține cel mai mult. Noi trei însă, Mara, eu și Eugen, suntem fericiți și cred că asta contează cel mai mult.