Pe Vlad l-am cunoscut în tren

-Eu nu m-aș descurca, dar Ada s-ar descurca, dacă nu ar fi tât de maniacă și nu ar vrea să le facă pe toate deodată. Cum nu-i iese bine ceva, chiar și un fleac, dă vina pe mine! Uite, am învățat și să gătesc! O scutesc cât pot de treabă, dar ea zice că ne vom îmbolnăvi cu toții cu mesele gătite de mine. Nu mă încurajează cu o vorbă măcar. Am trecut apoi de lustruitul prin casă, dar ea nu vede că în ansamblu e curat, ci observă numai petele care mai rămân pe pardoseală, că, deh, nu sunt un îndemânatic!

Aici, ea nu procedează bine. Dacă te-ar încuraja, tu ai fi mulțumit, iar ea și-ar ușura muncă. Dar eu totuși cred că neînțelegerile voastre pleacă din dormi-tor, mai ales dacă zici că, de când te-ai mutat de acolo, soția ta nu mai are deloc ochi pentru ține. Femeile neglijate sunt

mai nemulțumite decât bărbații, chiar dacă nu spun asta cu voce tare. Soția ta se răzbună în alt fel pentru că tu o pedepsești neglijând-o: îți caută nod în papură și se da ea model pentru copiii voștri, în timp ce pe ține te marginalizează!- Voi, femeile… De unde știi tu că așa stau lucrurile?

-Sunt convinsă că am dreptate, dacă la mijloc nu e cumva un amant de-al ei.

-Nu, asta în niciun caz! Nu are timp și aș putea-o urmări toată viață, și tot n-aș găsi-o în pat cu altcineva!

Timpul trecea și tristețea de pe chipul sau tot nu dispărea. Bine, luase hotărârea să-și vadă părinții, să le spună pasul, dar apoi? Problemele nu rămâneau? I-am propus pe loc:

-Vlad, tu ai nevoie de o schimbare care să-ți scoată toate necazurile din minte. Coboară cu mine la Brașov, să mai discutăm, să petrecem puțin împreună, și așa va fi mai bine. De ce să întinzi povestea problemelor tale conjugale până la Făgăraș, să-ți mai necăjești și părinții? Rămâi cu mine măcar o zi și îți promit că te vei simți mai bine după acest răstimp!

S-a uitat la mine cu o privire cam rată-cîta, nu știa ce să-mi răspundă, dar nu l-am lăsat să dea înapoi:

-În viață fiecărui bărbat însurat inter-vine un moment în care crede că nu are nevastă pe care și-o dorește, un moment în care se crede inutil în căminul pe care el însuși l-a clădit. Te voi ajută eu să treci peste acest impas, apoi te întorci acasă și vei vedea că totul va fi bine. Ba eu cred că soția și copiii tăi îți simț deja lipsă și cugetă la faptul dacă nu cumva au greșit față de ține. Mâine seară vei fi înapoi acasă și vei constată asta singur!

-M-ai convins, Mihaela! într-adevăr, mamă și tata, oameni în vârstă, nu trebuie să se mai încarce cu problemele mele care, poate, așa cum zici tu, nici nu sunt așa de dificile cum le cred eu…

Am coborât în Brașov și am luat taxiul spre hotelul unde eu aveam rezervare. Am luat apoi o cină în fugă, că să avem timp să ne plimbăm prin oraș înainte de lăsatul serii. Ne-am vorbit că între prieteni vechi, ne-am ținut de mână, ne-am îmbrățișat și ne-am sărutat.

Ne-am întors la hotel convinși că facem un lucru firesc, că evadăm pentru o noapte dintr-o lume ale cărei șabloane și țipare ne apăsau umerii: eu-cu o căsnicie ratată la activ, el-în plină criză conjugală. Nu ne-am mai gândit la asta când am ajuns la hotel, ci ne-am dăruit unul altuia cu patimă, că doi îndrăgostiți care știu că nu or să se mai întâlnească, dar ale căror suflete erau unite pentru totdeauna, grație sincerității și discuțiilor noastre deschise.

Spre dimineață, înainte cu mult să plec la firmă unde fusesem trimisă în delegație, l-am sărutat pe frunte. I-am spus, zâmbind:

-Vlade, trebuie să cauți unde e hibă și să te întorci lângă soția ta. Ești un om bun, sensibil și corect, trebuie doar să ai mai multă răbdare decât Adă și totul se va rezolvă de la șine.

-Dacă aș putea fi sigur de asta… Ce bine ar fi!

-Trebuie să fii sigur. Femeile așteaptă de la un bărbat trei lucruri esențiale: tandrețe, înțelegere și răbdare, pentru că ele pun mai repede la suflet grijile și necazurile, și atunci, în față problemelor, ele reacționează cu mai puțin tact. Fii tu acela care are tact!

-Asta ar însemna să nu mai merg la părinții mei, ci să mă întorc degrabă acasă?

-Așa zic eu că ar fi mai bine. Dacă te duci la mamă ta, o vei învrăjbi împotrivă nurorii ei, Adă, apoi vei despică firul în patru cu tatăl tău, și pentru ce? La oră asta sunt sigură că soția ta, cum ți-am spus, se gândește la relația voastră. Poate chiar se întreabă dacă nu cumva trebuia să fie mai înțeleaptă în ceea ce te privește. și îi e frică să nu te piardă…

-În timp ce eu o înșelăm azi-noapte, ea probabil își făcea griji pentru mine…

-Nu ai înșelat-o! Ai căutat doar un loc unde să te refugiezi și să îți revii, că să știi cum să o iei de la capăt. După ce ne întoarcem în București, nu ne vom mai întâlni niciodată.

Am plecat să-mi văd de treburi și i-am lăsat timp lui Vlad să se gândească la familia lui. Urmă să ne întâlnim la prânz, dar el nu mai era în cameră când m-am întors.

Pe noptieră, mă aștepta însă un buchet imens de trandafiri albi, cu un mesaj: „incep să învăț să fiu tandru. Iartă-mă că nu te-am așteptat, dar am plecat să cumpăr niște cadouri pentru soția mea și pentru copii. Ai dreptate, nu mai am vârstă la care să plâng pe umărul părinților. îți mulțumesc pentru tot!”.

Zilele următoare nu pot să spun că nu m-am gândit la el, dar nu că la un iubit, ci că la un prieten drag. Mi-ar fi plăcut să-mi dea o veste bună, să-mi spună că a ajuns acasă, că s-a împăcat cu soția lui. Nu m-a căutat, nu l-am căutat, dar eu eram convinsă că îndreptasem lucrurile într-o familie aflată oarecum în derivă.

Apoi, într-o dimineață, am găsit din nou un buchet de trandafiri albi, în biroul meu din București. îl adusese cineva dis-de-dimineață.

Am știut de la cine sunt florile înainte să citesc mesajul: „tie îți ofer trandafiri albi în semn de prețuire și respect. Adei îi dăruiesc flori roșii pentru că o iubesc și mă iubește. îți mulțumesc încă o dată!”.