CUM AR FI FOST PRINS CANDIDATUL-MILIONAR MURAD ÎN TIMP CE ÎMPĂRȚEA BANI DIN PORTBAGAJ, ÎN ZIUA ALEGERILOR

Potrivit celor mai noi informații în cazul candidatului originar din Liban, se pare că el a fost condus la secția de

Poliție sub suspiciunea de mită electorală, relatează publicația Gândul.

Surse din cadrul anchetei au dezvăluit sub protecția anonimatului că Mohammad Murad și

membri din stafful său de campanie au fost denunțați că împărțeau bani din portbagaj.

Cunoscutul milionar este candidatul independent la Primăria Mangalia, însă a primit sprijin din partea celor de la PSD.

Știre inițială: Mohammad Murad a fost prins în flagrant de oamenii legii, în timp ce împărțea bani din portbagaj.

UPDATE 16:55 – Se pare că totul a pornit de la faptul că oamenii lui Mohammad Murad au fost prinși în flagrant, în timp ce ofereau mită electorală.

Potrivit surselor noastre, aceștia nu au vrut să deschidă mașina,

la sosirea oamenilor legii, motiv pentru care au fost rugați să meargă la secție ca să dea explicații.

La numai câteva minute și-a făcut apariția și Mohammad Murad, însă, nici el nu a dorit să coboare din mașină.

Ulterior, bolidul de lux al milionarului a fost dus la Poliție. În cel mai scurt timp, un procuror se va ocupa de caz.
În această după-amiază,

oamenii legii l-ar fi prins în flagrant pe milionarul Mohammad Murad, în timp ce împărțea bani din portbagajul bolidului său de lux.

Au fost făcute publice imagini realizate în timp ce oferea mită electorală; le puteți urmări pe filmarea de mai jos.

Mohammad Murad a coborât din bolidul său de lux, un Range Rover de ultimă generație și a început să împartă în stânga și în dreapta sume mari de bani.

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, iar în urma celor întâmplate, Murad a fost dus la secție pentru suspiciune de mită electorală.

Acesta a încercat în zadar să le ofere explicații oamenilor legii, după cum se poate vedea și în următorul material video.

Mai mult, martorii care au asistat la scenele desprinse parcă din filme nu au mai stat pe

gânduri și au scos telefoanele mobile, filmând întreaga scenă.
Ce părere are Mohammad Murad despre mită

Milionarul a venit în România în urmă cu 30 de ani și a studiat medicina, după care și-a dat seama că această meserie i se potrivește ca o mănușă.

În cadrul unui interviu acordat în urmă cu puțin timp, Mohammad Murad a dezvăluit că cea mai mare plăcere a lui este aceea de a salva viețile oamenilor.

Mai mult, Murad a vorbit și despre șpăgi și situații-limită în care a fost pus, în meseria lui.

„Niciodată n-am uitat că sunt medic şi că fără milă şi bun-simţ nu poţi să fii corect. Am nişte valori pe care nu

am vrut să le schimb – am făcut afaceri de zeci de milioane, am câştigat poate într-o zi şi 100.000 de euro, şi 200.000 de euro sau un milion,

dar niciodată nu m-am simţit mai bine decât atunci când am operat, nu mâna întâi, un copil de 14 ani care venise cu peritonită.

A trebuit să dau o şpagă de 20 de dolari atunci la spital ca să-mi dea mai mult ser fiziologic, ca să spălăm mai bine copilul.

Pe vremea aceea erau cantităţi limitate de ser pentru fiecare operaţie. După operaţie, mama copilului m-a luat în braţe şi

i-am spus că e totul perfect, iar când am refuzat şpaga de la ea a început să plângă şi atunci a ţipat la mine doctorul să iau cadoul” a spus Murad, potrivit businessmagazin.ro.