Andreea Bălan, în culmea fericirii: ”Ceea ce fac este pentru familia mea”

Andreea Bălan are din nou motive de bucurie. Vizibil emoționată, blondina a urcat seara trecută, 22 septembrie,

pe scena de la Gala I Succes unde a avut onoarea să-i fie înmânat un premiu remarcabil pentru întreaga sa carieră în industria muzicală.

Mai exact, frumoasa cântăreață a primit în cadrul evenimentului, care s-a desfășurat în aer liber, „Premiul pentru excelență în muzică”.

Vedeta a mărturisit că tot ceea ce face în prezent este pentru familia sa, referindu-se aici la cele două fete, Ella și Clara.

Jumătatea trupei Andre a reușit să rămână pe scena muzicală peste 20 de ani datorită ambiției și perseverenței,

lucru pe care-l recomandă și celor care vor să pornească pe acest drum. Mai ales, este foarte important să creadă în visul lor.

Andreea Bălan, fericire deplină. A fost premiată pentru întreaga carieră

„Wow, mulțumesc din suflet pentru acest premiu. Sunt onorată să-l primesc pentru că, da, e greu să te lansezi, dar cel mai greu este să te menții de-a lungul anilor

și mai ales, să te menții peste două decenii în muzică.
Pentru mine a fost important să nu mă las bătută și indiferent

de generațiile care au venit după mine să mă adaptez și să fac în continuare lucruri frumoase pentru publicul meu și nu numai.

Este un premiu foarte important pentru mine și mai nou și pentru fetițele mele pentru că tot ceea ce fac eu în continuare este pentru familia mea,

pentru Ella și Clara”, a spus vedeta pe scena evenimentului I Succes.
Andreea Bălan a dedicat „Premiul pentru excelență în muzică”

persoanelor care au crezut în potențialul său, dar mai ales celor care au susținut-o pe parcursul său profesional.

Blondina nu a uitat nici de fetele sale, sperând ca ele să fie mândre de mama lor. Sursa fanatik.ro